Acționarii noștri sunt Telespazio SpA, o companie Leonardo-Thales și S.N. Radiocomunicaţii S.A., o companie deținută integral de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor din România, având 62% și, respectiv, 38% din capitalul social.
RARTEL combină, prin parteneriatele strategice cu Telespazio SpA, cunoștințele privind cele mai avansate tehnologii prin satelit cu capacitatea operațională locală și infrastructurile S.N Radiocomunicaţii S.A., fiind capabilă să răspundă noilor cerinţe ale pieței românești și internaționale cu idei și soluții inovative.
Telespazio S.p.A
Telespazio S.p.A este un joint-venture cu sediul la Roma, Italia, care reunește cei doi mari parteneri europeni Leonardo (67%) și Thales (33%). Fondată în 1961, este în prezent unul dintre principalii actori mondiali în soluții și servicii de satelit.
Numeroase acorduri de cooperare internațională și asocieri în participație, precum și extinsa rețea internațională de centre spațiale și teleporturi, permit Telespazio să fie prezentă direct pe majoritatea piețelor globale și să acționeze ca o companie lider în sectoare cheie pentru instituțiile publice, operatorii economici și consumatori. Activitățile variază de la proiectarea și dezvoltarea sistemelor spațiale, la gestionarea serviciilor de lansare a sateliților și de control pe orbită, servicii de observare a Pământului, comunicații integrate, navigație și localizare prin satelit, precum și programe științifice.
Astăzi, mai mult ca oricând, Telespazio este un adevărat inovator, transformând ceea ce odată erau doar posibilități în servicii reale disponibile pentru un public internațional din ce în ce mai larg.
S.N. Radiocomunicaţii S.A.
Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. (cunoscută și sub numele de Radiocom), este un lider în domeniul radiodifuziunii (difuzarea și transportul terestru de programe radio și TV) și un important furnizor de rețele și servicii de comunicații electronice, fiind o prezență neîntreruptă și activă pe piața românească de telecomunicații de peste 80 de ani.
Fondată în iulie 1991 ca urmare a divizării ROM-POST-TELECOM sub numele de R.A Radiocomunicaţii și luând numele actual în 1998, oferă servicii de distribuție și transmisie pentru programe radio și TV pentru Compania Română de Radiodifuziune și Compania Română de Televiziune. De asemenea, susține transmisiile telefonice pe liniile de relee radio, acoperind întreg teritoriul României prin cele patru direcții de radiocomunicații.
S.N. Radiocomunicaţii S.A. are o bogată experiență în domeniul comunicațiilor prin satelit, după ce a construit prima stație terestră prin satelit din România în cunoscutul centru de comunicații prin satelit Cheia (județul Prahova) - cel mai important portal de intrare și ieșire prin satelit pentru date, voce, radio și comunicații video în România.